Diaspora a mers la vot

A fost prima oară când am mers la vot în diaspora. Am zis să mergem în Londra, pentru că era destul de aproape și pentru că avea mai multe secții de votare. Am pornit optimiști de dimineață: speram să nu stăm foarte mult la coadă (poate mai reușeam să lucrez la termo înainte de culcare), așa că am decis să nu mergem la Ambasadă, întrucât ne gândeam că acolo vor merge cei mai mulți oameni. Am pornit-o, deci, spre Institutul Cultural, unde am găsit o coadă care la vremea aceea ni se părea uriașă (ce tineri și naivi eram la 10:30 dimineața ieri!).

Am zis că poate merită să încercăm altundeva și am ales Stratford, pentru că era cât de cât aproape. Acolo, am fost întâmpinați de o coadă destul de micuță și am răsuflat ușurați pentru cele 15 secunde cât am stat acolo înainte să ni se spună că aia era coada pentru oamenii cu copii. Pe partea cealaltă de clădire, coada se întindea până la colț. Și, după colț, până la capătul străzii următoare. Ne-a luat 3 minute să ajungem la capăt mergând repede.

Am ales să rămânem acolo pentru că ne gândeam că situația se înrăutățise între timp la Institut, și avea să fie și mai rău până ne întorceam noi. La început totul a mers bine: lumea era cât de cât bine dispusă, niște băieți treceau de colo colo cu un cearșaf cu texte simpatice, un nene trecea încolo și încoace pe stradă cu mașina în care se auzea la maxim melodia aia de la Arma, știți de care vorbesc. După vreo două ore și jumătate ajunseserăm deja la fatidicul colț de stradă.

Acolo s-au îngroșat lucrurile și la propriu, și la figurat. Din 3-4 oameni pe rând, câți fuseserăm până atunci, coada a ajuns să se dubleze în lățime. Se înainta mult mai greu. Când am ajuns la vreo 50 m de clădire, era deja o înghesuială de zile mari, nu aveai cum să te mai miști. Iar înaintarea se făcea extrem de încet, cam un metru la jumătate de oră. Nu am înțeles exact ce se întâmpla inițial. Am realizat, apoi, că în clădire erau lăsați să intre câte 4-5 oameni la fiecare 15-30 de minute. De fiecare dată când cineva ieșea, mulțimea exploda în huiduieli și țipete și o pornea înainte ca la război. Aceea era toată înaintarea noastră, câțiva pași făcuți cu nervii întinși la maxim, pentru ca în final doar o mână de oameni să poată intra.

Eram ținuți afară de poliție. Nu știu exact de ce au fost chemați. Aș zice că poate comisiei i s-a făcut un pic frică de mulțime, care devenea din ce în ce mai dezorganizată pe măsură ce treceau orele. Cu toate astea, din când în când, un domn apărea la geamul de la etaj al clădirii, râdea câteva secunde uitându-se la noi, apoi dispărea. Mi-ar plăcea să cred că râdea de absurdul situației, nu de cât de jalnici și de umiliți păream noi, cei de afară. Simt însă că nu era așa.

A plouat de trei ori. Prima oară, eram de partea cealaltă a celebrului colț. Așteptam de vreo două ore și speram că, odată trecut colțul, vom scăpa într-o oră, două. A doua oară, eram la 10 m de intrarea în clădire, după 7 ore de așteptare. A treia oară, aproape mi-a părut bine că plouă. Așteptam de 9 ore și eram, în continuare, la vreo 10 m de intrare. Spiritele se încinseseră, o simțeam în mișcarea mulțimii, în cât de guturale deveniseră strigătele, în faptul că și eu începusem să strig de frustrare în fața situației. În spatele nostru, până la colț, erau în continuare oameni. Timpul se scurgea și șansele noastre de a vota deveniseră, practic, nule.

Deși mulțimea era pașnică, eram păziți de câțiva polițiști, două mașini blindate ale poliției erau parcate pe strada de alături și un elicopter survola zona. Cu vreo 10 minute înainte de ora 9, cumva, câțiva oameni au rupt cordonul polițiștilor și au intrat cu forța. Cineva a reușit să deschidă o ușă care fusese închisă până atunci și clădirea parcă a înghițit încă 50-60 de oameni, înainte ca poliția să preia iar controlul asupra intrărilor. Cei ce reușiseră să intre nu au fost dați afară.

Au fost chemate întăriri, dintr-o dubă au coborât încă 15 polițiști și s-a încercat închiderea ușilor. Au și reușit, până la urmă. Am plecat fără să fi apucat să votăm, lăsând în urmă câteva sute de oameni aflați în aceeași situație. În restul secțiilor din Marea Britanie și din alte state, situația a fost similară: mult prea mulți oameni din diaspora nu au reușit să voteze. Am ajuns acasă obosiți, înfrânți, frustrați, dezamăgiți, umiliți. Între timp, în țară, ministrul afacerilor externe spunea că nu are nimic să-și reproșeze.

Oamenii de la coadă au fost, ei bine, oameni. Unii cumpăraseră saci de gunoi și treceau prin mulțime ca să ne dea ocazia să aruncăm ce avem de aruncat, alții cumpăraseră apă rece și o distribuiau cui avea nevoie, alții își împărțeau biscuiții și ce mai aveau prin genți cu vecinii. Dacă cineva avea nevoie să meargă la toaletă, vecinul de coadă îi ținea locul. Lumea se îmbărbăta reciproc, știrile din țară și update-urile legate de prezența la vot se răspândeau prin mulțime odată la câteva minute. Deși aveam toți nervii întinși la maxim știind că se apropie ora 9 și că nu mai aveam, realist, nicio șansă să votăm, am rămas acolo mai mult din solidaritate, glumind uneori unii cu alții, strigând cu restul mulțimii când eram loviți de un val nou de frustrare. Un prieten a avut examen azi, la 9 dimineața, și cu toate astea a stat plecat ieri aproape 15 ore ca să voteze, învățând cu laptopul în brațe la coadă.

La început, ne-au încetinit prin a ne face să completăm și să semnăm declarații cum că nu am votat deja pentru Marea Britanie la europarlamentare. Ștampilele s-au cam furat singure, aparent din 7 au rămas 3. Ceva mai târziu, s-a renunțat la declarații, dar a fost chemată poliția și doar câțiva oameni au fost lăsați să intre în fiecare oră. Programul în diasporă nu a fost prelungit, în ciuda nenumăratelor cereri și în ciuda faptului că referendumul pentru familie a putut fi ținut în două zile. Când se vrea, se poate, și nu s-a vrut.

Majoritatea oamenilor care au stat ieri la vot nu au plecat din țară de bine ce le era. Mulți au familia încă acasă și au decis să voteze ca să îi ajute pe cei din țară să aibă un viitor mai ok. Preferințele celor din diaspora erau clare din ceea ce se scanda și erau, cu siguranță, incomode pentru PSD. Iar când ai puterea și nu ai scrupule, e aparent destul de simplu să le îngrădești celor care nu te susțin dreptul de a te vota. Exact asta s-a întâmplat ieri: diaspora a mers la vot, dar mulți nu au apucat să voteze.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.